Cand eram mic (prin scoala primara), tatal meu m-a luat la tzara sa taiem porcul. Mereu asociam cand eram mic, venirea iernii cu frigul, cu mirosul de frunze arse si de sorici parlit. In curtea bunicii s-au adunat mai multi vecini sa asiste la show. Tatal meu a scos porcul din cocina, l-a trantit la pamant, i-a pus genunchiul pe gat si i-a taiat beregata, strigand sa il tinem de picioare, pentru ca se zvarcolea. Guitzatul s-a transformat intr-un grohait macabru si ultimele spasme s-au simtit in picioarele lui.  Eram pregatit sa vad animal mort, probabil de la emisiunile TV cu leii care mancau gazele insa am fost uimit de faptul ca oamenii au taiat urechile porcului si le-au mancat crude. Insa nu acesta a fost momentul care m-a determinat sa renunt la carne. Am ramas insa cu un mare semn de intrebare despre mancatul urechilor, ceea ce oamenii numeau atunci “pomana porcului”.

Mai tarziu, dupa vreo 10 ani, am inceput sa trag de fiare la sala. Am experimentat tot felul de retete de cruditati si, pe langa experiente dezastruoase cu fasole fiarta pe jumatate si alte minuni, am avut si zile normale in care am reusit sa mananc numai fructe si legume preparate in mancaruri digerabile. Am observat ca a crescut nivelul de energie disponibil pentru aerobic insa a scazut antrenamentul cu fiare ca intensitate. Pe total nivelul de energie era mai bun. Am avut primul gand sa renunt la carne definitiv, din motive de performanta. Am revenit insa la carne si la meniul preferat: mici. Dupa o portie de vreo 4 mici am facut o indigestie care m-a facut K.O. la pat cateva zile cu episoade de pierdere de contact cu exteriorul. Cred ca e aceeasi senzatie ca atunci cand esti otravit. Pentru a doua oara m-am gandit sa renunt la carne sau macar sa reduc cantitatea. Ulterior am inlocuit cu conserve de ton si a fost mult mai bine. A urmat o perioada de dieta mediteraneeana: peste, oua, lactate, legume, fructe.

Prin 2007 am vazut filmul lui Paul McCartney “Meet your meat” si a revenit marele semn de intrebare de cand eram mic si am vazut oamenii cum mancau urechi de porc crude. M-am gandit ca inca nu ne-am desprins ca specie din regnul animal, insa violenta din filmul lui McCartney era dincolo de primitivismul oamenilor de la tara. Consumul meu de carne presupunea niste bani dati de mine sa intretina industria care permitea aceste abuzuri. A trebuit sa imi clarific personal faptul ca pot omori un animal pentru a putea continua sa mananc carne. Foarte multi oameni, dupa ce vad filme violente cu animale abuzate (de exemplu “Earthlings” sau “Meet your meat”), iau o decizie radicala – de a renunta la consumul de carne deoarece trag concluzia ca aceste lucruri extreme se intampla in toate abatoarele. Am avut ocazia sa vad din curtea unui abator coridorul intunecat si umed prin care animalele trec spre ghilotina. Totul se intampla rapid si ritmic: tzac tzac… M-am gandit ca nu e diferenta mare intre leul care mananca de vie o gazela si abator, probabil in abator animalele sufera chiar mai putin. Insa o problema si mai mare s-a nascut in mintea mea: coerenta comportamentului meu. Ca sa pot continua sa mananc carne trebuia sa iau cutitul in mana si sa repet ce a facut tatal meu. M-am reconectat cu copilul care a vazut atunci porcul murind si mi-am pus aceeasi intrebare: oare suntem mai mult decat niste animale ?

Diferenta dintre un leu care isi vaneaza prada si un om care vaneaza un loc de parcare la supermarket si inca se mai crede pradator natural este exact diferenta dintre tipul sexy care agata cele mai bune femei si un tocilar bubos care plateste curvele cele mai ieftine.

Nu sunt activist pentru drepturile animalelor ci am devenit obsedat de alinierea comportamentului meu cu mediul, cu principiile personale. Multi oameni continua sa manance carne insa se intristeaza cand aud de taierea unui cal. Sunt unii oameni care mananca friptura de vita pe la pranz si dupa-amiaza se duc in centru sa protesteze impotriva eutanasierii cainilor comunitari.

Personal, nu am nimic impotriva cainilor comunitari, nu am nimic impotriva consumului de carne moderat (din motive de sanatate, strictul necesar), nu am nimic impotriva iubitorilor de animale insa ma frapeaza mereu comportamentele incoerente. Am prieteni care mananca carne, nu ma deranjeaza personal actul in sine al ingurgitarii tesuturilor altor animale, chiar consider cateva carnuri de peste benefice pentru sanatate in cantitati mici. Ma oripileaza incoerenta culturii din spatele acestui consum – cultura consumului excesiv de carne, intretinuta de cei care detin industria carnurilor, a animalelor de companie, a blanurilor.

Iti place carnea dar nu poti sa ucizi un animal? Esti incoerent(a)! Iti plac blanurile dar nu pot sa jupoi un animal? Esti incoerent(a)! Scuteste-ma cu fripturile cat capacul de veceu si cu iubirea de animale !

Coerenta, coerenta, coerenta… Inca mai lucrez la propria coerenta. Tu esti coerent(a) ?